Cine sunt eu ???

         
         

        „Cine sunt eu? ”Astăzi le-am pus această întrebare elevilor mei...  Atunci cînd am sesizat că răspunsul lor întîrzie m-am gîndit la mine...cum ar putea să aștept răspunsul lor cînd nici eu nu mă cunosc pe mine...cînd și eu mai am de învățat să ma descopăr...?!

      Am crezut ca dacă ai dragostea poți trece peste toate...dar atunci cînd din ce în ce mai multe cuvinte și acțiuni îți rănesc sufletul...printre lacrimi și dezamăgiri vezi tot ce odată iubirea acoperea...și descoperirea aceasta te lasă fără glas...realizezi la un moment dat că atunci cînd căutai să păstrezi dragostea, te-ai pierdut pe tine însuți....te-ai rătăcit printre păreri de rău și regrete... 

       Ce folos ar mai fi să ai dragostea dacă adevărata ”Tu” nu mai există? Cum ai mai putea oferi dragoste dacă rezervorul din tine e gol?      De-a lungul scurtei mele existențe de pînă acum am învățat două lecții...prima: că nu poți continua o relație fără dragoste și a doua: că dragostea nu e totul într-o relație...     Cît de paradoxală e existenta umană! Uneori trăim viața la maxim și alteori doar supraviețuim... Cît nu am cutreera prin imensitatea înțelegerii acestei vieți, ajungem la urmă tot la necesitatea indispensabilă a sufletului de a se întîlni cu Dumnezeu....de a se regasi pe el prin credință.

Constatare...

”Pentru că m-ai făcut să înțeleg că e greșit să iubesc un om atât de mult, încât să mă pierd în el. Asta am făcut cu tine, și nu asta vrea Dumnezeu. Nu ar trebui să mă pierd în nimeni și nimic. Dacă există cineva în care ar trebui să mă rătăcesc, acela ar fi El.”Am preluat gindurile astea de undeva pentruca așa de mult mă regăsesc în ele...ajută-ma Doamne sa te vad doar pe TINE! Doamne de ce după fiecare cadere ajunge omul sa se intrebe ”de ce asa?” ? Asa de mult am dorit sa traiesc frumos, sa iubesc frumos! Dar El prin caderi m-a invatat adevarata iubire- ”Dragostea de Tata!””Mulțumesc. Pentru puterea pe care am descoperit-o în mine. N-am știut că o am. Acum pot spune cu încredere mereu că viața merge înainte… orice s-ar întâmpla. Sănătate să ai. Nu mai visez iubiri perfecte, nu mai cred atât de ușor în imposibil. Am găsit o putere care-mi dă siguranța zilei de azi.” spunea cea care a scris aceste rînduri....oare voi putea si eu sa spun asta? oare voi putea zimbi?... Și la urma ea scria :„ Pentru că mi-ai arătat cum știi că îl întâlnești pe EL.  Pentru că mi-ai deschis noi orizonturi. Pentru că mi-ai arătat că defectele mele sunt cele mai puternice calități. Pentru că mi-ai redat încrederea în mine. Pentru că m-ai ambiționat să fiu mai bună.Mulțumesc pentru că atunci când ai plecat, nu m-ai lăsat așa cum m-ai găsit. .... Oare va fi asa usor si pentru mine?!

De cealaltă parte...

"Dumnezeu imi cunostea toate dorintele. Stia si ca voi cadea. El insa ma astepta de cealalta parte a esecului meu si a viselor mele spulberate, ca sa-mi dea propriile Sale vise..."

Inimi reci...

”Un păcătos ca mine... ” de Draganov Tatiana

Doamne sunt un fir de praf inaintea Ta,
Si totuși tu în fiecare zi te-nduri de mine.
În fiu de rege ai transformat
Un păcătos ca mine...

Cum as putea să nu te-ascult
Cînd Doamne ești așa de bun cu mine?
Cînd tot ce Tu mi-ai dăruit,
E doar pace și iubire!

Greșesc și astăzi în neștire,
De multe ori nu fac ce-i bine,
Dar știu că Tata-i bun cu mine,
Mă pocăiesc și mi-e rușine.

Alerg la EL că EL mi-e Tată,
Că mă iubește și mă iartă,
Dar mă gîndesc la cine-aleargă
Acei ce nu-l au ca Tată?

Avem în ceruri azi un Domn,
Ce ne așteaptă cu răbdare,
Să înțelegem ca păcatul
Se șterge numai prin iertare.

Să lepădăm păgînătatea,
Și poftele, și răutatea,
Isus iubeste pocăința,
Prin ea noi dobîndim credința.

Nimica bun nu locuiește-n mine,
Și tot ce fac se duce într-o zi,
Dar inima din piept mi-e plină,
De dorul Tau, Isus , că vei veni!

Ajută-mă să fiu vrednic de tine,
Și modelează-mă cum Tu dorești,
Și fă din mine o lumină vie
Să lumineze noapte inimilor reci.

Așteptare...

           Iartă,  Doamne!

Copii hoinari,

Bat,

Doamne,

La porțile Tale.

Tu îi primești,

Îi ierți,

Le dai sănătate,

Le trimiți ploi la vreme,

Și soare,

Și bucurie,

Și se începe sărbătoarea...

Dar,

Odată bunătățile terminate,

Copii se răzvrătesc,

Nemaivrînd să știe

De poruncile Tale...

Și tu, Doamne...

Din nou,

Îi ierți,

Le dai sănătate,

Le trimiți ploi la vreme,

Și soare,

Și bucurie

Și copii din nou încep sărbătorile...

Și uită de tine.

Pîn se termină toate

Și atunci...

Iar se întorc la poarta Ta, Doamne

Iar te roagă de milă,

Iar se uită spre Tine

Și tu....

A cîtă oară Doamne ?

Îi primești

Îi ierți...

Și le dai iarași de toate...

Și ei iarăși uită de Tine...

Așa e mereu.

Cu toatea astea,

Tu mereu și mereu...

Îi primești.

Oare cîtă răbdare,

Doamne, există în inima Ta?

Și cît îi vei mai primi?

Cît îi vei mai ierta?

Cît le vei mai da de toate?

Și ei...

Cît te vor mai uita?

Cît îți vor mai nesocoti poruncile?

Tu știi ...

Că pentru toate,

Există un Sfîrșit.

Durere....

Doar durere ai lăsat în urma ta
Nu te gîndi că te-nțelege cineva
Un fir de dor se-așterne pe obraz
E-nlăturat cu palma și totul e uitat

Un gol enorm îmi rupe sufletul
Și inima-și ascultă vuietul
Frigul mușcă din obraz
Durere e tot ce a rămas...

Nu vreau să pling ceva pierdut,
Nu vreau sa uit ce m-a durut.
Îmi pare rau că am uitat
Cum să trăiesc cu-adevărat!

Descoperire....

                                              Nu sunt fericiți...

    Gînduri îmi frămîntă mintea... Peste tot auzim despre dragoste, poate am simțit-o sau urmează să o experimentăm... Dar oare ea există? 

Oamenii vorbesc.... se căsătoresc X și Y, se iubesc, vor trăi fericiți....și totuși ...nu trăiesc fericiți.

Cea mai mare nevoie a omului e de a fi iubit...așa că toți aleargă după dragoste...

O caută...o găsesc...o consumă.... se satură de ea...o dezonorează....si tot  nu sunt fericiți....

E o enigmă...toți spun că dragostea e fericire și totuși.... nu sunt fericiți...

Sunt setoși de iubire, găsesc o persoană dornică să o ofere și extrag tot ce poate oferi persoana din arsenalul inimii ei....

Există în oameni un duh de egoism care cere mereu să i se ofere...depune mai intîi puțin efort ca să cucerească și să domine ca mai apoi să obțină tot ce își dorește...

Și cînd mă gîndesc că noi numim asta dragoste.....

În dragoste nu există goluri și totuși cum se face că îndrăgostiții de azi nu se mai mulțumesc cu ceea ce au....unii obosesc să tot ofere iar alții nu le mai place ce primesc....unii s-au umilit prea mult....alții nu mai vor să dăruiască....

Unii rămîn împreună din obișnuință, alții din loialitate....unii se amăgesc ca sunt fericiți, alții nu știu ce e fericirea și s-au obișnuit cu golul din inima lor...

Și totuși, oricare ar fi motivul....nu sunt fericiți...

Știu că unii vor încerca să mă contrazică....nu vor reuși... Da....te poți amăgi că te simți minunat  cînd X sau Y e alături, cînd te ține de mînă sau îți soptește vorbe frumoase....dar cînd rămîi singură în patul tău ...fii sinceră ...vei simți un mare gol, o nevoie de iubire pe care nici măcar cel de lîngă tine nu ți-o poate satisface.

Gîndindu-mă la toate astea am descoperit un adevăr fabulos...

Dacă El sau Ea nu cunosc dragostea lui Dumnezeu nu vor putea niciodată să ofere acea iubire care poate să umple orice gol....care nu oboseste, nu plictisește, nu e egoistă, nu umilește și nu se termină niciodată!

Cei care nu cunosc dragostea lui Dumnezeu oricît de mult ar încerca să iubească....nu vor fi fericiți!

Fetelor nu vă amăgiți...căutați-l mai întîi pe Dumnezeu, El vă va umple golul din inimă ca să puteți oferi dragostea celui ce la rîndul lui a cunoscut dragostea lui Dumnezeu.

Atunci cred că am trăi într-o lume mai bună și am fi fericiți!