Așteptare...

           Iartă,  Doamne!

Copii hoinari,

Bat,

Doamne,

La porțile Tale.

Tu îi primești,

Îi ierți,

Le dai sănătate,

Le trimiți ploi la vreme,

Și soare,

Și bucurie,

Și se începe sărbătoarea...

Dar,

Odată bunătățile terminate,

Copii se răzvrătesc,

Nemaivrînd să știe

De poruncile Tale...

Și tu, Doamne...

Din nou,

Îi ierți,

Le dai sănătate,

Le trimiți ploi la vreme,

Și soare,

Și bucurie

Și copii din nou încep sărbătorile...

Și uită de tine.

Pîn se termină toate

Și atunci...

Iar se întorc la poarta Ta, Doamne

Iar te roagă de milă,

Iar se uită spre Tine

Și tu....

A cîtă oară Doamne ?

Îi primești

Îi ierți...

Și le dai iarași de toate...

Și ei iarăși uită de Tine...

Așa e mereu.

Cu toatea astea,

Tu mereu și mereu...

Îi primești.

Oare cîtă răbdare,

Doamne, există în inima Ta?

Și cît îi vei mai primi?

Cît îi vei mai ierta?

Cît le vei mai da de toate?

Și ei...

Cît te vor mai uita?

Cît îți vor mai nesocoti poruncile?

Tu știi ...

Că pentru toate,

Există un Sfîrșit.

Durere....

Doar durere ai lăsat în urma ta
Nu te gîndi că te-nțelege cineva
Un fir de dor se-așterne pe obraz
E-nlăturat cu palma și totul e uitat

Un gol enorm îmi rupe sufletul
Și inima-și ascultă vuietul
Frigul mușcă din obraz
Durere e tot ce a rămas...

Nu vreau să pling ceva pierdut,
Nu vreau sa uit ce m-a durut.
Îmi pare rau că am uitat
Cum să trăiesc cu-adevărat!

Descoperire....

                                              Nu sunt fericiți...

    Gînduri îmi frămîntă mintea... Peste tot auzim despre dragoste, poate am simțit-o sau urmează să o experimentăm... Dar oare ea există? 

Oamenii vorbesc.... se căsătoresc X și Y, se iubesc, vor trăi fericiți....și totuși ...nu trăiesc fericiți.

Cea mai mare nevoie a omului e de a fi iubit...așa că toți aleargă după dragoste...

O caută...o găsesc...o consumă.... se satură de ea...o dezonorează....si tot  nu sunt fericiți....

E o enigmă...toți spun că dragostea e fericire și totuși.... nu sunt fericiți...

Sunt setoși de iubire, găsesc o persoană dornică să o ofere și extrag tot ce poate oferi persoana din arsenalul inimii ei....

Există în oameni un duh de egoism care cere mereu să i se ofere...depune mai intîi puțin efort ca să cucerească și să domine ca mai apoi să obțină tot ce își dorește...

Și cînd mă gîndesc că noi numim asta dragoste.....

În dragoste nu există goluri și totuși cum se face că îndrăgostiții de azi nu se mai mulțumesc cu ceea ce au....unii obosesc să tot ofere iar alții nu le mai place ce primesc....unii s-au umilit prea mult....alții nu mai vor să dăruiască....

Unii rămîn împreună din obișnuință, alții din loialitate....unii se amăgesc ca sunt fericiți, alții nu știu ce e fericirea și s-au obișnuit cu golul din inima lor...

Și totuși, oricare ar fi motivul....nu sunt fericiți...

Știu că unii vor încerca să mă contrazică....nu vor reuși... Da....te poți amăgi că te simți minunat  cînd X sau Y e alături, cînd te ține de mînă sau îți soptește vorbe frumoase....dar cînd rămîi singură în patul tău ...fii sinceră ...vei simți un mare gol, o nevoie de iubire pe care nici măcar cel de lîngă tine nu ți-o poate satisface.

Gîndindu-mă la toate astea am descoperit un adevăr fabulos...

Dacă El sau Ea nu cunosc dragostea lui Dumnezeu nu vor putea niciodată să ofere acea iubire care poate să umple orice gol....care nu oboseste, nu plictisește, nu e egoistă, nu umilește și nu se termină niciodată!

Cei care nu cunosc dragostea lui Dumnezeu oricît de mult ar încerca să iubească....nu vor fi fericiți!

Fetelor nu vă amăgiți...căutați-l mai întîi pe Dumnezeu, El vă va umple golul din inimă ca să puteți oferi dragostea celui ce la rîndul lui a cunoscut dragostea lui Dumnezeu.

Atunci cred că am trăi într-o lume mai bună și am fi fericiți!

Efemeritate....

Totul e goană după vînt....alergăm și în goana noastră mare uităm să trăim...
Uităm că Dumnezeu ne-a lăsat pe acest pămînt ca să-l căutăm pe EL, să ne oprim din alergare.... să privim cerul și să căutăm pacea pe care doar El poate să ne-o dea!
Spunea cineva că aici pe pămînt noi stăm cu chirie....chiar daca avem casa noastră, serviciul nostru, viața noastră....toate sunt chirie....  Ne-au fost date pentru puțin timp ca să avem grijă de ele... ca mai apoi să ne fie luate de cel care ține universul în palma Lui.
Noi, oamenii....ființe atît de mizerabile...ne atasăm așa de mult de tot ce avem... iar cînd ne este luat ceva îl învinovățim pe Dumnezeu că este rău.
Dar oare ne gîndim la lucrurile pe care i le dăm Lui de bună voie?! Oare ne gîndim la ceea ce spune Biblia să facem pentru cel apropiat !?
Oare de ce la orice pas văd rautate, mîndrie, egoism, indiferență, depresie, boală....?!
Ne mîndrim cu faptul că înaintăm cu modernismul dar de ce inimile noastre devin tot mai reci, mai goale....mai înfricoșate....?!
Ne simțim conduși de cineva în această viața ....și întradevăr suntem conduși....
Cine crede că nu ascultă de nimeni și singurel își conduce viața se înșeală amarnic....
Peste oameni sunt doi stăpîni....nu-i poți sluji pe amîndoi....
Involuntar alegi să slujești doar unul....iar acel pe care-l alegi rămîne să-ți conducă viața....
Și alegerea aceasta o faci în fiecare dimineață...
Alegi să faci Binele sau răul....alegi să asculți de Cer sau de iad....alegi să ai ca stăpîn pe Dumnezeu sau pe satan.
Alegerea stă în mînele tale...poți fi fericit veșnic alegîndu-l pe Dumnezeu  sau poți fi chinuit veșnic alegîndu-l pe satan.
Dumnezeu nu intră cu forța în inima omului deși ar putea face asta....El asteaptă ca tu să vrei să-l primești...
Pocaința nu se bazează pe sentimente....pocaința este o alegere!
ALEGE-L ASTĂZI!